Î: Care este perioada concediului de maternitate?
R: În Marea Britanie mamele se întorc mai repede la muncă decât cele din România. Aici perioada concediului de maternitate este de 52 de săptămâni. Din păcate, e mult prea puțin pentru un pui mic de om să stea fără mami a lui, atât de mic, iar româncele se pot considera niște norocoase cu un concediu care durează 2 ani de zile. Că unele se întorc la muncă mai devreme de doi ani, o fac din nevoie, însă eu am preferat să stau cu ei 2 ani, apoi să îmi caut ceva de muncă în Anglia, țara care m-a adoptat.

Î: Este încurajată mama să alăpteze încă de la primele ore? Ce ce întâmplă imediat dupa naștere – cum decurg primele ore și ce ajutor primește mama?
R: O să povestesc strict experiența mea cu sistemul medical din Regat. Am fost programată pentru cezariană, iar în ziua respectivă m-am prezentat la spital cu bagajul și cu soțul meu. M-au pregătit pentru operație, iar după ce mi s-a făcut anestezia, l-au chemat înăuntru pe soțul meu, ca să asiste la naștere. După operație, m-au transferat în salon și mi-au adus-o și pe pitica, lângă mine. Nu dormea, așadar am vrut să o pun la sân, pentru a începe alăptarea. Trăgea destul de bine, și cu poftă, încât toate moașele mă lăudau că am pus-o atât de repede la sân. Însă, nu știu ce s-a întâmplat, căci a doua zi, sânii mi s-au angorjat, mă dureau îngrozitor, iar ea refuza să sugă. Am fost nevoită să îi dau o masă de lapte praf, însă după aceea am avut toată susținerea moașelor, în a o atașa la sân corect. Chiar mi s-a pus la dispoziție o pompă de sân electrică, creme pentru rănile pe care mi le făcuse, și multă, multă încurajare și susținere morală din partea lor, lucru care contează mult pentru o proaspătă mămică, indiferent că este la prima sau la a treia naștere.

Î: Cum este văzută alăptarea în public – există spații speciale în magazine?
Dar în companii? Au spațiu special amenajate pentru mamele care alaptează și s-au întors la muncă?
R: Alăptarea în public încă este un subiect tabu, din punctul meu de vedere, atât în Anglia, cât și în România. Sincer, în orășelul în care locuiesc eu, nu am văzut mămici care să alăpteze în spații publice. Am vizitat și Londra de câteva ori și tot nu am văzut acest lucru în public. În schimb există multe, dar foarte multe locuri special amenajate pentru a-ți alăpta copilul. În supermarket-uri, mall-uri, aeroport există camere speciale pentru alăptare, sau sunt amenajate chiar la toaleta copiilor, acolo unde sunt schimbați bebelușii. Atmosfera este una plăcută, ai scaune sau fotolii extrem de confortabile, pe care te poți așeza și alăpta relaxată, iar pe fundal se aude și o muzică de chill. Acest lucru mi se pare foarte foarte util, păcat că în România nu prea există asemenea locuri. Am avut de curând neplăcerea să aflu că în Aeroportul din Otopeni, NU EXISTĂ toaletă unde să poți schimba bebelușul de scutec. Lucru care mi se pare inadmisibil, având în vedere că nici în avion nu există, iar copilul este obligat să stea cu scutecul ud, până la destinație.

Î: În societate este un subiect tabu sau se discută despre asta destul de liber și încurajator?
R: Pot spune că părerile sunt împărțite. Pe de o parte sunt medicii, moașele și Health Visitor sunt pro, te încurajează, au grupuri special făcute pentru alăptare, există un număr de telefon la care poți suna 24/24 dacă ai nevoie de un consultant în alăptare, și mai sunt și persoanele cărora li se pare inadmisibil, ceva rușinos să alăptezi în public. Exact ca la noi!

Î: Cum ai simțit tu acest subiect și care e experiența ta?
R: În Marea Britanie am avut o super experiență legată atât de naștere cât și de perioada de alăptare. Am trecut prin aceleași probleme prin care trece mai orice mămică, am făcut mastită și am fost ajutată să scap de ea și să îmi pot alăpta bebelușul în continuare. Din punctul meu de vedere, aș mai face aici încă 5 copii, numai datorită serviciilor ireproșabile pe care britanicii le oferă unei viitoare mămici, dar și susținerii pe tot parcursul vieții de proaspătă mămică!

Îi mulțumim Alexandrei Bumbac pentru că ne-a împărtășit povestea ei minunată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.