Irina Tănăsescu a ajuns în Belgia cu o bursă pe când era studentă în 3. A stat o vreme în Leuven, apoi s-a hotărât să își trăiască viața în această țară, după ce a urmat un masterat în America. S-a întors la doctorat în Belgia și în timpul studiilor s-a angajat la Comisia Europeană. Acum are 3 copii, Adam (9 ani), Luca (7 ani), Filip (5 ani) și lucrează în Bruxelles. Irina ne povestește despre cum și-a alăptat copiii și ce soluții sunt în Belgia pentru mamele care se întorc la muncă și încă alăptează.
Povestea Irinei spusă chiar de ea
Concediul meu de maternitate a durat 20 de săptămâni. Atât era prevăzut de cadrul legal și nu am simțit nevoia, în acel moment, să îl prelungesc cu un alt fel de concediu la care aș fi avut dreptul (concediu pentru creșterea copilului de exemplu, am dreptul la 6 luni per copil până împlinește copilul 9 ani). Îmi lipsea interacțiunea cu adulții și știam că cel mic va fi pe mâini bune la creșă. Nu eram însă pregătită să renunț la alăptare, mai ales că Adam fusese alăptat exclusiv, la cerere, de când se născuse.
Două ore pe zi timp de alăptare în timpul programului
La mine la birou avem dreptul la 2 ore pe zi timp de alăptare care se consideră automat ore de muncă până când copilul are 6 luni. Acest regim se poate prelungi în baza unui certificat medical care atestă faptul că alăptarea continuă. Am multe colege care în pauza de prânz se duc la creșă să alăpteze copilul, fapt care este permis și acceptat de creșe. Cum la mine creșa era în alt oraș, pentru că locuiam în alt oraș decât cel în care lucrez, nu am folosit această posibilitate și am ales să mulg lapte la birou, cu o pompă manuală și să îl depozitez în frigiderul de la serviciu. Avem la toate etajele kitchinete cu microunde, frigider, chiuvetă. Ce mulgeam într-o zi dădeam la creșă a două zi, astfel încât cel mic să primească și peste zi lapte matern. Era suficient că și cantitate, mai ales că Adam avea deja 5-6 luni și începea și diversificarea.
Laptele muls cu pompa la birou, ținut la frigider
Am repetat experiența și cu al doilea copil, însă el refuza biberonul la creșă chiar dacă era cu lapte matern, așa că am oprit mulsul mai repede decât la Adam, când a durat cam 3-4 luni. Per total a fost o experiență pozitivă, în sensul că am avut liniștea de a mulge laptele în birou, fără nici o problemă, și am putut pune imediat laptele la frigider. Mai mult decât atât, nu simțeam că fur timp de la nimeni, ci din contra, făceam ceva la care aveam dreptul. În Belgia în general pauza de alăptare este definită prin lege: http://www.emploi.belgique.be/detailA_Z.aspx?id=11790.
Text: Irina Tănăsescu
Articole recente
- Alăptarea copilului mare: ce înseamnă alăptarea prelungită și cum e percepută social
- Alăptarea și sănătatea dentară a bebelușului – mituri și recomandări reale
- Cum transportăm laptele matern în siguranță vara? Soluția ideală: geanta termoizolantă Spectra
- Cum poți avea mai mult timp pentru tine: combinația ideală între pompa de sân electrică Spectra 9 și cupele Hands-Free
- Beneficiile utilizării pompei de sân și sfaturi pentru alegerea modelului potrivit pentru tine
Comentarii recente
- Elena la Set Cupe Hands Free Spectra
- Carmen la Set Cupe Hands Free Spectra
- Alina la Kit premium (biberon +accesorii) Spectra
- Mara Dimitriu la Cum pastrezi laptele matern: stocare, congelare, incalzire
- Rebe la Cum pastrezi laptele matern: stocare, congelare, incalzire
Arhive
Categorii
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
