fbpx

Dupa atatea luni de asteptare, iata ca a venit si momentul sa iti aduci puiul acasa si sa te bucuri de orice moment pe care il petreceti impreuna. Cea mai importanta activitate este cu siguranta alaptarea nou-nascutului.

Laptele matern contine cantitatea suficienta de nutrienti necesari copilului tau, este mult mai usor de digerat decat cel din comert, iar anticorpii pe care ii primeste bebelusul prin lapte contribuie la intarirea sistemului lui imunitar. In plus, alaptarea te ajuta si pe tine sa-ti reglezi metabolismul si, de ce nu, sa pierzi din kilogramele acumulate in lunile de sarcina.

Avand in vedere ca in prima saptamana vei afla pe pielea ta ca alaptatul este o adevarata provocare, specialistii recomanda sa ceri ajutor pentru a invata sa alaptezi corect, astfel incat bebelusul sa inceapa sa se dezvolte sanatos.

Iata cateva sfaturi de care sa tii cont in prima saptamana de alaptare pentru a-ti usura cat mai mult posibil viata de proaspat mamica.

  1. Cere ajutor!

Exista o mare diferenta intre a citi despre alaptat si alaptarea in sine. De aceea, medicii recomanda sa soliciti ajutor de specialitate cand iti alaptezi copilul pentru prima data. Asistentele medicale si consilierii in alaptare iti pot oferi suport specializat despre pozitionarea copilului la san si trucuri in alaptare astfel incat procesul sa decurga fara incidente.

  1. Aseaza-te cat mai confortabil!

Pentru alaptarea zilnica sunt necesare, in medie, 40 de minute la fiecare masa. Alege un colt dintr-o camera calduroasa si luminoasa in care sa se desfasoare sedinta de alaptare. este foarte important sa te simti confortabil. Tine bebelusul intr-o pozitie astfel incat sa nu iti amorteasca bratele sau sa te doara spatele.

Totodata, este important de precizat ca de pozitionarea corecta a copilului la san tine alaptarea eficienta. Iar mama este cea care, cu rabdare, trebuie sa invete copilul sa apuce corect sanul. O perna speciala pentru alaptat ti-ar fi de mare folos pentru a sustine bebelusul. Indiferent de pozitia pe care o alegi, asigura-te ca atat tu cat si copilul veti sta comod.

iStock_000021133377_Medium

  1. Alapteaza la cerere!

Nou-nascutili au nevoie de 8-12 sedinte de alaptare pe zi, o data la doua ore. Ai grija sa sesizezi primele semne de foame. Foiala, intinsul si miscarea buzelor si, in ultima instanta, plansul te avertizeaza ca a venit timpul sa iti hranesti bebelusul. Cu cat il hranesti mai repede, cu atat il vei scuti de agitatie si planset. Secretul in reusita alaptarii este sa hranesti bebelusul cand iti cere. El stie cel mai bine cand ii este foame si cand se satura!

  1. Nu te impacienta!

Bebelusul nu va manca aceeasi cantitate de lapte in fiecare zi. Pe parcursul primelor zile, pana se acomodeaza cu sanul si deprinde tehnica alaptatului, bebelusul s-ar putea sa nu suga cu aceeasi intensitate la fiecare masa. Nu te ingrijora! Este mai important sa-l hranesti la prima senzatie de foame si sa astepti sa goleasca sanul, oricat ar dura. Iar daca nu il goleste, daca simti ca sanii se umfla, apeleaza cu incredere la o pompa de san. Pompele de san Spectra sunt menite sa usureze alaptarea si sa mentina canalele desfundate. Iar, mai tarziu, pe masura ce bebe creste, tot pompa de san te va ajuta sa ii oferi laptele tau chiar si atunci cand nu esti langa el.

alimentatia in timpul alaptarii

  1. Ai incredere in instinct!

Atat in instictul tau, cat si in cel al copilului. De regula, nou-nascutii stiu cat trebuie sa manance si cand s-au saturat, asa ca nu trebuie sa te ingrijorezi ca bebelusul tau nu suge exact cat trebuie. Nu iti concentra atentia in mod deosebit pe cat de mult, cat de des ori regulat mananca bebelusul. Mai degraba, fii atenta la cresterea lui constanta in greutate si la momentele de intimitate si afectiune dintre mese. In cazul in care copilul nu ia in greutate, uda mai putin de sase scutece pe zi sau nu manifesta interes pentru san, adreseaza-te medicului pediatru.

  1. Alaptarea este unica!

Fa din fiecare sedinta de alaptare un moment unic, prin care relatia mama-copil se consolideaza. In timpul alaptarii, priveste-ti puiul in ochi, vorbeste-i cald si ofera-i oportunitatea sa-si dezvolte simtul de protectie, siguranta si confort. Nu numai copilul are nevoie de mama lui, ei au nevoie unul de altul reciproc. Dupa noua luni de asteptare si o nastere, mama se simte implinita cand isi tine bebelusul la piept, iar nou-nascutul se linisteste cu fiecare atingere a mamei.

  1. Ai grija ce mananci!

O dieta sanatoasa este tot ce iti trebuie cat timp alaptezi. Desi poti produce lapte chiar daca nu ai o dieta ca la carte, o dieta echilibrata si bogata in nutrienti va asigura cantitate si calitate laptelui tau.

In perioada alaptarii, foarte multe mamici au destul de des senzatia de foame. Este absolut normal, tinand cont ca organismal tau lucreaza contratimp sa produca lapte, pentru a-ti hrani bebelusul. Daca mananci putin, dar des si sanatos iti vei tine sub control foamea. Nu uita sa te hidratezi si evita cafeaua si alcoolul!

Daca ai probleme in ceea ce priveste alaptarea, daca procesul in sine este dureros sau ineficient ori bebelusul nu ia in greutate corespunzator, adreseaza-te specialistilor. Sunt cei mai in masura sa gaseasca solutie potrivita pentru tine si copilul tau.

 

Surse:

http://www.babycenter.com

http://www.mayoclinic.org

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.