Alimentatia mamei in timpul perioadei de alaptare influenteaza gustul si calitatea laptelui, afectand astfel bebelusul. In cazul in care te intrebi daca exista alimente sau nu stii care sunt alimentele interzise in timpul alaptarii, iti oferim mai jos lista completa a acestora.

Lista alimentelor de evitat sau interzise in timpul alaptarii contine, cu siguranta, multe dintre alimentele care compun dieta ta zilnica normala, de aceea nu este recomandat sa le elimini pe toate inainte de a analiza si de a testa fiecare aliment in parte, deoarece bebelusii reactioneaza diferit. In cazul in care observi ca un anumit aliment din lista noastra este acceptat bine de bebelus, atunci nu trebuie sa il excluzi fara motiv din alimentatia ta. Daca observi insa ca bebelusul tau prezinta reactii alergice sau disconfort, renunta sau consuma mai rar alimentul care ii provoaca micutului reactiile nedorite.

Alimente nerecomandate sau interzise pentru mamicile care alapteaza
alimente interzise in timpul alaptariiEvident ca majoritatea alimentelor nerecomandate ori interzise in timpul alaptarii fac parte dintre alimentele pe care, in mod normal, nu le incluzi in meniul zilnic nici intr-o alimentatie sanatoasa si echilibrata. Iata despre ce alimente vorbim:

  • Mezelurile si conservele – contin glutamat de sodiu si alti aditivi care, desi nu sunt transmisi prin alaptare bebelusului, influenteaza negativ starea de sanatate a mamicii.
  • Prajituri, chipsuri, ciocolata sau alte alimente care contin cacao si ulei hidrogenat – provoaca agitatie, insomnie si, in anumite situatii, chiar pot provoca alergii bebelusului.
  • Prajelile sau mancarurile gatite cu ulei de floarea soarelui in cantitate mare – pot provoca arsuri gastrice si o stare de disconfort generala.
  • Soia – inlocuieste in general cu succes carnea, dar are un potential mare din punct de vedere alergenic, de aceea este mai bine sa o eviti in aceasta perioada.
  • Pestele – poate contine mercur sau cantitati mari de substante toxice, mai ales daca provine dintr-o sursa cu un grad ridicat de poluare, de aceea trebuie consumat cu mare atentie sau chiar interzis (mai ales pestele spada, pangasius si macroul).
  • Alcoolul este total interzis in aceasta perioada, deoarece acesta trece in lapte.
  • Bauturile carbogazoase nu sunt nici ele recomandate fiindca au un continut urias de zahar. De obicei, in timpul perioadelor de alaptare, observi o pofta mai mare pentru dulce, dar sucurile nu sunt cea mai sanatoasa alegere. Conceptia referitoare la berea care stimuleaza lactatia este doar un mit. De fapt, orice aport de lichide in organism duce la cresterea lactatiei, insa de preferat este sa bei doar apa daca vrei sa iti ajuti organismul sa se hidrateze eficient.
  • Fructele oleaginoase – au un potential alergenic ridicat. Mamele care manifesta o alergie sau intoleranta la arahide sau au antecedente familiale de intoleranta la acestea trebuie sa evite consumul de arahide, unt de arahide, nuci, alune, migdale, fistic. Pe de alta parte, exista situatii in care mamele nu prezinta alergii sau intolerante la anumite alimente, ceea ce nu-i fereste pe cei mici de aceste neplaceri.
  • Cafeaua trebuie eliminata sau cel putin redusa la cateva inghitituri pe zi. Daca observi ca in zilele in care consumi cafea bebelusul este mai agitat, atunci renunta la ea. Ceaiul negru trebuie consumat si acesta cu moderatie, deoarece are cofeina.

Fructe de evitat in perioada alaptarii

alimente interzise in timpul alaptariiDeoarece sistemul digestiv al celui mic este foarte fragil, daca abuzezi de alimente bogate in fibre ii poti provoca acestuia probleme intestinale, precum diareea sau balonarea. De asemenea, riscul de voma sau de diaree este destul de ridicat daca vei consuma multe citrice sau fructe exotice: portocalele, mandarinele, grepfrutul, lamaile, ananasul, mango ii pot irita micutului sistemul digestiv. Totusi, nu este necesara eliminarea acestor fructe din alimentatia ta in totalitate, ci doar consumul lor intr-o cantitate rezonabila. In plus, trebuie sa stii ca, din pacate, consumul de citrice in timpul alaptarii mai este asociat si cu iritatii ale funduletului bebelusului. Un pahar de suc de portocale sau de grepfrut proaspat stoarse te poate hidrata si iti poate asigura aportul de vitamine de care ai atat de multa nevoie in aceasta perioada, insa anumiti compusi aflati in fructele si sucurile de citrice irita tractul gastrointestinal imatur al bebelusului, ceea ce duce la o stare de nervozitate si chiar la eruptii cutanate de scutec. Desigur, aceasta situatie difera de la caz la caz. Unele mamici pot consuma aceste fructe fara ca bebelusul sa aiba reactii adverse, de aceea este important sa fii atenta la schimbarile care apar la bebelusul tau. Alte fructe de evitat in perioada alaptarii sunt capsunile, zmeura, ciresele, caisele, nectarinele, prunele sau pepenele galben care, pe langa faptul ca au un continut ridicat de fibre si ii provoaca probleme intestinale bebelusului tau, au si un potential alergen ridicat.

alimente interzise in timpul alaptarii

Legume de evitat in perioada alaptarii

Desi ai putea crede ca in perioada alaptarii legumele vor fi cele mai bune prietene ale tale, trebuie sa stii ca legumele cu un continut mare de fibre, precum fasolea, mazarea, broccoli, varza, conopida, guliile, castravetii, sunt responsabile de balonarea celui mic, dar si de starea de nervozitate si de agitatie in timpul noptii. In cazul in care observi aceste efecte nedorite este recomandat sa le eviti o perioada si sa monitorizezi cu atentie comportamentul bebelusului tau. Daca situatia se imbunatateste, poti reintroduce aceste legume in alimentatia ta, insa in cantitati mici si nu foarte frecvent. Daca simptomele reapar, scoate-le complet din alimentatia ta si consulta un nutritionist care te va ajuta sa iti alcatuiesti un meniu zilnic adecvat perioadei de alaptare, astfel incat sa beneficiezi de toate substantele nutritive de care aveti nevoie tu si bebelusul tau.

Different kinds of alcohol on a white backgroundO alta categorie de legume care ar trebui evitate in perioada alaptarii sunt cele care, pe langa faptul ca irita sistemul digestiv al bebelusului creandu-i gaze si colici, pot modifica si gustul laptelui. Unii copii nu tolereaza aroma puternica a anumitor legume, de exemplu telina, hrean, sparanghel, patrunjel, ceapa, usturoi sau ardei iute. Daca, in schimb, pe timpul sarcinii, ai consumat aceste alimente, ele nu il vor deranja pe bebe acum cand este alaptat, atat timp cat nu abuzezii de ele.

Semne ca bebelusul are o alergie sau intoleranta la un aliment din dieta ta zilnica:

  • se agita mai mult decat in mod obisnuit;
  • plange mai mult;
  • este constipat sau are diaree;
  • are gaze si are abdomenul balonat;
  • are simptome specifice colicilor;
  • apar iritatii dupa umplerea scutecului;
  • apare eczema (bubite cu lichid la nivelul pielii);
  • vomita des si scaunul contine sange;
  • respira mai greu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu